marți, 4 septembrie 2012

Seat Leon 2013

Noul Seat Leon 2013 beneficiaza de tehnologia completa LED, o inovatie pe segmentul mijlociu. Aceasta tehnologie ofera atat un design de exceptie, dar si o iluminare superioara. Masina cu design compact dispune de un caracter sportiv; vehiculul combina un exterior compact cu un interior spatios. Pentru inceput, va fi disponibil in varianta hatchback cu 5 usi, dar gama va creste cu variante pentru familii numeroase. Si compartimentul pentru bagaje a fost marit cu 40 litri fata de vechiul Leon, ajungand acum la 380 litri. Din punct de vedere al eficientei motorului si a emisiilor de CO2, acesta este cel mai bun din clasa sa: Ecomotive 1.6 TDI cu sistem start-stop are un consum de doar 3,8 l/100 km (echivalentul a 99 grame CO2/km). In functie de motorizare, transmisia variaza intre cutii manuale cu 5 si 6 trepte sau automate DSG cu 6 sau 7 trepte.


Noul sistem de operare Easy Connect controleaza functiile de divertisment si comunicatii, dar si o gama larga de functii prin intermediul unui ecran tactil. Un element de noutate este logo-ul de pe grila, volan si hayon. Acesta este primul model care poarta noul logo restilizat al companiei. Lansarea oficiala are loc la Salonul Auto de la Paris, la sfarsitul lunii Septembrie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu