marți, 16 aprilie 2013

Parbriz zgariat

Parbrizul zgâriat creşte semnificativ riscul de accidente - asta relevă un test al unui institut de cercetare suedez şi la care face referire reprezentanţa Saint-Gobain Sekurit.
Lumina reflectată pe parbrizul uzat al maşinilor cu rulaj mare influenţează comportamentul conducătorului auto.

Schimbarea parbrizului este necesară nu numai dacă acesta s-a spart sau fisurat, dar şi atunci când este folosit timp îndelungat. Lumina reflectată pe parbrizul zgâriat are şanse mai mari să orbească şoferul, care, astfel, poate să nu observe în timp pietonul sau obstacolul din faţa sa. De asemenea, asta mai înseamnă că are şanse mai mici să evite un accident.

Simulare perfectă
Această opinie afost susţinută şi prin cifre de către VTI, Institutul naţional de cercetare a traficului din Suedia: au măsurat prin teste pe simulator efectele pe care le are asupra conducătorul auto parbrizul uzat în circumstanţe diferite. Specialiştii au înregistrat nu numai schimbarea obiceiurilor de conducere, dar şi scăderea distanţei vizuale.

             Pentru teste au folosit trei parbrize: unul nou, unul de la o maşină care a parcurs 150.000 de km şi altul cu 350.000 de km. În total 234 de şoferi au parcurs acelaşi traseu de trei ori, cu fiecare parbriz o dată.
În fiecare tur au apărut două obstacole în faţa lor, iar orbirea a fost produsă de către un reflector montat în faţa ecranului simulatorului. Acesta a simulat soarele de după amiaza târzie din faţă - destul de realist după părerea conducătorilor auto participanţi la testări.

Particule periculoase

     În mers, particulele de praf din aer pot expune parbrizul unui efect similar sablării cu nisip, dar cu timpul şi ştergătoarele pot produce vătămări serioase parbrizului, în special dacă nu sunt schimbate la timp. În consecinţă lumina se reflectă în formă de prizmă în faţa conducătorului auto, care poate orbi uşor, de exemplu când soarele apune sau, noaptea, de la lumina puternică a traficului din contrasens.

     Efectul de orbire depinde de gradul de uzură a parbrizului. Pe parcursul testelor s-a măsurat şi distanţa vizuală, iar specialiştii au ajuns la concluzia că parbrizul zgâriat influenţează serios vizibilitatea. Diferenţa dintre vizibilitatea celui mai bun şi a celui mai uzat parbriz a fost în jur de 130 de metri, care înseamnă o deviere de 65%."Când am vrut să vedem ce se întâmplă dacă şoferul trebuie să intervină rapid pentru evitarea unui obstacol, s-a dovedit că au efectuat manevra mai puţin bine, când au condus cu un parbriz uzat", a spus Anne Bolling, conducătoarea testelor.

     Şoferii orbiţi au observat obstacolul mai târziu, au frânat mai puternic şi au efectuat manevra de ocolire mai brusc - cu toate că au condus cu 15 km/h mai încet, decât cu parbrizul bun.

În realitate este mai rău


     Aceste împrejurări au dus la un stil de condus mai riscant, adică la risc crescut de accidente. Câţiva şoferi nu au putut evita la timp obstacolul care le-a apărut în faţă, astfel au fost nevoiţi să treacă peste acesta. În cazul parbrizului nou astfel de evenimente nu au avut loc, la parbrizul uzat mediu 4% din şoferi, iar la cel uzat puternic 8% au lovit obstacolul. în situaţii reale acesta ar fi condus la accident, deci rezultatele arată clar că şofatul cu un parbriz uzat este riscant, mai ales cu lumină din faţă.      "Cu toate că şi simularea îşi are limitele sale, s-a putut constata influenţa mare pe care orbirea o are asupra comportamentului conducătorului auto", a spus Dallos Csaba, director la Saint-Gobain Sekurit Hungária Kft., adăugând: „În traficul real mai mulţi factori (picătura de ploaie sau murdăria de pe parbriz) strică vizibilitatea, care pot influenţa conducătorul auto într-o măsură mai mare decât arată rezultatele testelor".

     De aceea sfatul Saint-Gobain Sekurit este ca în cazul unui rulaj mare - ţinând cont de siguranţă - merită să schimbaţi parbrizul uzat. Învelişul uşor aplicabil care face ca apa să alunece de pe parbriz, cum este Saint-Gobain Aquacontrol, creşte siguranţa conducerii şi confortul vizual.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu